DESTINUL
Sunt legata la pământ până când, cu soarele care îmi bate în față, un râu care face zgomot, marea albastră dansează și răsare prima lună. Cerul este negru și totuși stelele își găsesc propria stradă și luminează ca DESTINUL in care întunericul se scurge și arde pe niște urme de ulei. Aproape o poezie geniala acest DESTIN în care ești mai puternic ca moartea. Faci să tremure tobele și totuși vei ajunge undeva ca printr-un tablou cu rame aurii unde este doar un câmp pacific cu niște scranciobe. Pace totala meritata. DE CE te duce oare acolo DESTINUL? După mult timp acel câmp va deveni o divina pădure... DESTINUL va face ca doar acel câmp sa fie înzestrat de un cer lucios plin de stele ca briliante. Știi DE CE ? DESTINUL a făcut ca tu sa înghiți un vis milenar deci lasă ca vântul aspru care îți tăia existența sa adoarmă. Deci îmbrățișează această lume și nu uita ca EȘTI MAI PUTERNIC CA MOARTEA pentru ca tu faci sa tremure nu doar tobele ci și toate răutățile. Și dacă știi sa fa...